Asociația Filantropia Maramureșeană a încheiat, în anul 2019, un contract de parteneriat cu o companie care are ca obiect de activitate colectarea de îmbrăcăminte și încălțăminte, inițiind astfel o colaborare care are ca rod, pe lângă partea ecologică prin care se reutilizează articolele vestimentare, și partea socială.
În cadrul acestui proiect, în anul 2022, în cele 10 containere pentru colectare amplasate la parohiile din Baia Mare, s-a adunat o cantitate de 30.095 kg articole vestimentare în valoare de 6.320,03 RON. Această sumă a fost folosită în implementarea proiectelor sociale ale Asociației.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, sunt amplasate containere de colectare îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării la aceste locații din Municipiul Baia Mare:
- Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” – Bulevardul Unirii, nr. 17
- Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” – Strada Pășunii, Nr. 1A
- Parohia „Nașterea Domnului” – Strada George Coșbuc, Nr. 36
- Parohia „Buna Vestire” – Strada Bogdan Voda, Nr. 7
- Parohia „Sfântul Prooroc Ilie” – Strada Victor Babeș, Nr. 60A
- Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Ferneziu – Strada Barajului, Nr. 57
- Parohia „Sfântul Mucenic Dimitrie” – Strada Victoriei, Nr. 172C
- Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” Săsar – Localitatea Săsar, nr. 279
De asemenea, au fost amplasate un număr de 16 containere de colectare la o serie de biserici ortodoxe din municipiile Satu Mare și Carei, după cum urmează: