Din dorința de a fi alături de cei care au o stare materială mai precară, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă ne-am propus să venim în ajutorul familiilor cu mulți copii, persoanelor vârstnice singure sau cu dificultăți din cuprinsul parohiilor Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, voluntarii Asociației noastre au vizitat un număr de 334 beneficiari din cuprinsul Eparhiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, oferindu-le alimente și dulciuri copiilor, în cadrul proiectului „La căsuța unde-i neaua până-n tindă”, aflat la prima ediție.

De asemenea, pe lângă ajutoarele de ordin materiale, tinerii voluntari au adus un zâmbet de bucurie pe fețele pline de griji a celor pe care i-au vizitat. Valoarea ajutoarelor oferite s-a ridică la suma de 29.170 RON, iar bucuria adusă în casele beneficiarilor a fost neprețuită.

Ne propunem ca în anul care vine să fim alături de și mai multe persoane aflate în nevoie oferind atât cele materiale cât și cele duhovnicești.

Dacă dorești să te implici poți face o donație în următoarele conturi ale Asociației Filantropia Maramureșeană:

RO27BTRLRONCRTO441357901 – RON

RO74BTRLEURCRT0441357901 – EURO

RO78BTRLUSDCRT0441357901 – DOLARI

Deschise la Banca Transilvania

Sau PayPal

https://paypal.me/FILANTROPMM?country.x=RO&locale.x=ro_RO